Blue Air schimbă conducerea Air Moldova pentru management defectuos / Președintele Igor Dodon cere anularea privatizării companiei aeriene
Directorul Air Moldova, întreprindere de stat din Republica Moldova, Iulian Scorpan, a fost demis din cauza managementului defectuos, potrivit unimedia.info, care citează un comunicat de presă al companiei. În locul lui a fost numit Alexandru Ceban.
Potrivit sursei citate, modificările din structura organizației vin în contextul implementării unui nou plan de modernizare a companiei.
„Planul de modernizare a companiei prevede extinderea și reînnoirea flotei noastre aeriene, dezvoltarea rețelei de destinații, creșterea capacităților de transportare și fortificarea securității traficului aerian. Aceste acțiuni vor contribui la reformarea capitală a companiei și oferirea unor servicii de transport aerian sigure și confortabile pentru fiecare client «Air Moldova»”, a declarat noul director general Alexandru Ceban, potrivit sursei citate.
În octombrie 2018, Air Moldova a fost privatizată de Civil Aviation Group SRL, grup format din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova. Civil Aviation Group SRL a oferit pentru privatizarea Air Moldova prețul de 50 de milioane de lei moldovenești, preluând totodată și obligația datoriilor de circa 1,2 miliarde de lei moldovenești.
Președintele moldovean Igor Dodon a cerutînsă anularea privatizării companiei aeriene la finalul ședinței de joi a Consiliului Suprem de Securitate.
„Sunt premise și deja și argumente documentate, care ne permit să anulăm contractul de privatizare a Air Moldova. În timpul apropiat, statul va iniția o cauză în acest sens”, a declarat președintele Republicii Moldova.
La rândul său, premierul moldovean Maia Sandu a cerut anularea contractului cu firma Avia Invest privind concesionarea pe jumătate de secol a Aeroportului Internațional Chișinău.
De altfel, șefa Guvernului de la Chișinău a anunțat, pe Facebook, că firma concesionară a fost acționată în instanță.
”La 10 septembrie 2019 Agenția Proprietății Publice a depus o cerere de chemare în judecată împotriva SC „Avia Invest” S.R.L. prin care a solicitat recunoașterea nulității contractului din 30 august 2013 de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora.
Considerăm că acest contract de concesiune este unul abuziv, a fost încheiat cu multiple încălcări ale cadrului normativ în vigoare, fiind, de asemenea, în detrimentul interesului statului.
Credem că există suficiente argumente pentru declararea nulității contractului de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău”, a scris Maia Sandu pe Facebook.