Cotația petrolului, din nou pe minus. Cursul aurului negru, în pericol de a nu mai putea fi stabilizat

Publicat: 23 02. 2016, 08:10
foto: descopera.ro

Cotația petrolului este din nou în scădere pe bursele asiatice, după ce aurul negru avusese o creștere puternică la începutul acestei săptămâni, informează hotnews.com.

Cotația petrolului a ajuns la 32,98 de dolari în primele tranzacții cu baril de țiței „light sweet crude” cu livrare în aprilie, efectuate în această zi, pierzând 41 de cenți. Petrolul Brent din Marea Nordului, referința europeană a petrolului, a pierdut mai mult, anume 43 de cenți, ajungând la 34,26 de dolari.

În acest context, temerile investitorilor cu privire la incapacitatea de stabilizare a cursului petrolului devin întemeiate.