COVID-19: Numărul americanilor care și-au pierdut locurile de muncă a depăşit nivelul record de 38,6 milioane
Efectele pandemiei de COVID-19 lovesc puternic în economia SUA, țara cea mai afectată ce criza generată de noul coronavirus, atât în ceea ce privește numărul de cazuri de infectare, cât și în privința fatalităților.
Astfel, numărul americanilor care au depus de la mijlocul lunii martie cereri pentru acordarea de alocaţii de şomaj a depăşit nivelul record de 38,6 milioane, pe fondul restricțiilor fără precedent care au închis economia SUA, pentru a bloca răspândirea cazurilor de COVID-19, scrie Reuters.
Doar săptămâna trecută numărul cererilor pentru ajutor de șomaj a crescut cu 2,438 milioane, dar mai puţin decât nivelul de 2,687 milioane înregistrat în săptămâna precedentă şi faţă de recordul de 6,9 milioane într-o săptămână din martie.
Economia SUA, cel mai semnificativ declin din timpul Marii Recesiuni
Economia americană a pierdut luna trecută 20,5 milioane de locuri de muncă, cel mai semnificativ declin din timpul Marii Recesiuni, în timp ce rata şomajului a urcat în aprilie la 14,7%, de la 4,4% în martie şi nivelul cel mai scăzut de 3,5% în februarie.
În acest context, administraţia Trump şi Congresul au deblocat împrumuturi în valoare totală de 669 miliarde de dolari pentru IMM-uri, în ideea de a le ajuta să plătească salariile angajaţilor. În câteva luni, economia americană a pierdut tot progresul pe care a reușit să îl facă în ceea ce privește crearea locurilor de muncă, într-un interval de 10 ani.
În timpul perioadei de boom care a început în 2010 şi s-a încheiat abrupt în februarie 2020, economia SUA a creat 22 de milioane de locuri de muncă.
Redeschiderea economiei în starele americane
Pe fondul acestui declin economic, toate statele americane au început procesul de redeschidere a economiei. Cifrele sumbre privind şomajul întăresc aşteptările analiştilor privind o redresare lentă din recesiunea provocată de pandemie şi se adaugă datelor dezamăgitoare referitoare la cheltuielile de consum, comerţ şi piaţa imobiliară.
Majoritatea analiştilor estimează că economia a intrat în recesiune la finalul lunii martie, după ce măsurile stricte pentru ţinerea sub control a răspândirii pandemiei au oprit brusc activitatea şi au dus la un val de concedieri.
Guvernatorii din șase state americane continuă cu planuri de a începe o relansare parțială a economiilor lor, în ciuda avertismentelor că slăbirea prematură a restricțiilor ar putea duce la o nouă creștere a infecțiilor cucoronavirusși la pierderea de vieți omenești. Georgia face parte dintre statele care vor permite mai multe activități comerciale în această săptămână.