Creditorii internaționali, nevoiți să găsească 2,6 miliarde euro, dacă îi acordă Greciei încă doi ani pentru ajustarea bugetară
Creditorii Greciei trebuie să găsească 32,6 miliarde de euro, necesari pentru finanţarea suplimentară a statului elen, dacă îi acordă încă doi ani pentru ajustarea bugetară, mai exact anul 2016, potrivit unei versiuni preliminare a raportului troicii CE/BCE/FMI, transmite AFP.
Fără prelungirea cu doi ani a termenului de aplicare a reformelor bugetare, va exista un deficit de finanţare de 22,9 miliarde de euro până în 2016, din cauza datoriilor imense ale statului elen şi a incertitudinii privind revenirea acestuia pe pieţele financiare, precizează raportul.
Astfel, prelungirea cu doi ani a termenului de aplicare a reformelor va avea ca efect un supracost de puţin peste 10 miliarde de euro.
Deficitul de finanţare rezultă în mare parte din derapajul finanţelor publice elene şi dintr-o recesiune mai profundă decât s-a prevăzut de la punerea în practică a celui de-al doilea program de ajutor, decis în februarie 2012.
Miniştrii de Finanţe din zpna euro, reuniţi la Bruxelles, trebuie să găsească o soluţie pentru acoperirea acestui deficit de finanţare, fără să fie nevoie de un al treilea plan de ajutor sau un nou împrumut pentru Grecia.
„Trebuie căutate soluţii creative”, a afirmat ministrul de Finanţe austriac Maria Fekter.