Creditorii internaționali nu vor lăsa Grecia în incapacitate de plată

Publicat: 09 11. 2012, 16:20
Foto: caleaeuropeana.ro

Troica creditorilor internaționali nu vor lăsa Grecia să intre în incapacitate de plată și lucrează pe ipoteza de a-i acorda doi ani suplimentari pentru a-și pune în ordine finanțele, potrivit unui responsabil european, transmite AFP.

Deși nu este așteptată o decizie la reuniunea din 12 noiembrie a miniștrilor de finanțe din zona euro, oficialul european a precizat că „nu va exista un deflaut accidental sau premeditat al Greciei”.

„Sigru că toată lumea va ține cont de calendarul și de necesitățile de finanțare ale Greciei” a adăugat responsabilul european. Potrivit acestuia, există riscul ca un al doilea ciclu de negocieri să fie necesare înainte de o decizie privind deblocarea tranșei de ajutor vitale pentru Atena.

Miniştrii de finanţe din zona euro se reunesc luni, la Bruxelles, pentru a discuta despre situaţia financiară a Greciei, care are nevoie urgentă de o nouă tranşă de ajutor de 31,2 miliarde de euro.

Fără această tranșă, Grecia se va afla în imposibilitate de a achita datoria de 6,6 miliarde de euro, scadentă la 16 noiembrie, pe termen scurt, potrivit ministrului grec.