Curtea de Apel București a dispus suspendarea insolvenței Romexpo
Curtea de Apel Bucuresti a dispus, spre finalul lunii iunie, suspendarea provizorie a procedurii de insolvență asupra Romexpo SA, a anunțat societatea de târguri și expoziții în cadrul unui comunicat de presă.
”Curtea de Apel București a dispus în data de 26.06.2012 suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 5972/23.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Sectia VII Civilă, în dosarul nr. 72381/3/2011, prin care s-a deschis procedura generală de insolvență, procedură instituită în mod incorect asupra Romexpo S.A.”, se arată în comunicatul de presă.
Romexpo a fost reprezentată în acest dosar de Societatea Civilă de Avocați “Man&Paraschiv”.
Romexpo a intrat în procedura de insolvenţă pe 25 mai pentru neplata unei datorii de peste 180.000 lei către firma Arsenoaiei & Mătăşel Consulting. Ulterior, conducerea complexului a anunţat că a atacat prin recurs decizia instanţei, apreciind-o incorectă şi nelegală, întrucât datoria invocată de firma care a cerut insolvenţa a fost achitată în luna mai.
Complexul expoziţional Romexpo are ca principal acţionar majoritar Camera de Comerţ şi Industrie a României.