Dan Grigore Adamescu este noul proprietar al ziarului Academia Caţavencu

Publicat: 14 06. 2011, 14:36

Ziaristul Dan Grigore Adamescu, proprietarul ziarului România Liberă, şi-a adjudecat marca “Academia Caţavencu” pentru suma de 882.659 de euro cu TVA, la licitaţia la care a mai participat Orlando Nicoară, director general Mediafax Group, notează Evenimentul Zilei.

Licitaţia a durat doar 9 minute şi s-a oprit după 75 de paşi, fiecare a 7.500 de euro.

Licitaţia de marţi după-amiază a fost a doua pentru brandul “Academia Caţavencu”,  scos la vânzare după ce Caţavencu SA a intrat în faliment. Prima rundă fusese câştigată de Doru Buşcu, director editorial al publicaţiei „Academia Caţavencu”, însă nu a reuşit să strângă suma licitată, de 1,61 de milioane de euro, astfel că procedura a fost anulată.

Dan Grigore Adamescu trebuie să achite suma de 882.659 de euro în cinci zile lucrătoare de la data organizării licitaţiei, respective marţi 21 iunie, pentru a deveni proprietarul mărcii.