Premierul Ilie Bolojan (PNL) a declarat că Bulgaria a intrat în zona euro, iar România nu, deoarece noi încă avem o mare problemă cu deficitul bugetar. Acesta ar trebui să fie sub 3%, or noi ne-am asumat această țintă abia până în 2030. Nici nu se putea mai rapid, deoarece am adâncit deficitul foarte mult în ultimii ani, deci acesta nu poate fi acoperit rapid.
„Bulgaria îndeplinește condițiile legate de componenta de deficit. România a avut în acești ani niște deficite foarte mari. Până nu atingem un deficit sub 3%, acest tip de problemă nu e pe agendă.
Suntem într-o situație în care reducem deficitele. Ținta pe anul acesta e de 6,2 – 6,3% și ne-am angajat să reducem deficitul în zona de 3% până în 2030.
Cred că această temă legată de aderarea României la zona euro ar putea fi una de bază în România la alegerile parlamentare din 2028, când partidele ar putea să cadă de acord, așa cum s-a căzut atunci când am aderat la UE sau la NATO, asupra acestei priorități”, a declarat Ilie Bolojan, răspunzând unei întrebări în conferința de presă comună cu Friedrich Merz, cancelarul german, desfășurată la Berlin.
Răspunzând unei întrebări privind unirea României cu Republica Moldova și automat aderarea ambelor la zona euro, premierul a răspuns: „În ce privește relația cu R. Moldova, pentru România această relație e una specială. În condițiile în care s-ar deschide negocierile cu UE pentru aderare, ar fi cel mai mare câștig pentru R Moldova, o țară care și la ultimele alegeri și-a dovedit vocația proeuropeană. Se cuvine să-i mulțumesc dlui cancelar pentru prezența la Chișinău, la un miting important înainte de alegeri, când a transmis, inclusiv prin prezența sa acolo, sprijinul Germaniei pentru această aspirație a cetățenilor R. Moldova”.