DeLonghi începe producţia de electrocasnice la Jucu în februarie
Compania italiană DeLonghi va începe producția de electrocasnice la Jucu la mijlocul lunii februarie, după ce prima linie de producţie a demarat probele tehnice, informează Mediafax.
„Prima linie de producţie a DeLonghi la fabrica din Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu a fost pornită, este în probe tehnice, urmând ca la jumătatea lunii februarie să demareze producţia efectivă. Într-o primă etapă, subansamblele se aduc din Italia, aici se montează, iar produsul finit merge la export, tot în Italia.
Pe de altă parte, luni s-a emis certificatul de urbanism pentru construirea unei hale de producţie, hală în care firma italiană va produce subansamblele necesare producţiei de electrocasnice, astfel că în a doua etapă a investiţiei componentele necesare nu vor mai fi importate. Este un lucru îmbucurător să constatăm că De Longhi s-a ţinut de cuvânt şi demarează producţia”, potrivit unui comunicat al CJ Cluj.
Italienii au investit circa 30 de milioane de euro la Jucu, înființând între 600 și 1000 de locuri de muncă. Sediul de producție DeLonghi de la Jucu a fost cumpărat de la Nokia în 2012.