Dragnea, anunț despre modificarea vârstei de pensionare
Liviu Dragnea a declarat că urmează să aibă loc o discuţie privind vârstele de pensionare, dar încă nu există o intenţie de creştere. Șeful PSD a mai spus că noua lege a pensiilor trebuie adoptată de Parlament în sesiunea care va începe la 1 septembrie.
"Acum e vorba de modul de calcul al pensiilor. În ceea ce priveşte modificarea vârstei de pensionare, e o discuţie pe care o vom avea. Trebuie argumente serioase pentru a se umbla la modificarea vârstei", a spus Dragnea, citat de Digi24.
"Ştiu că doamna ministru Olguţa Vasilescu a finalizat, la nivel de minister, proiectul Legii pensiilor. Va urma acum dezbaterea interministerială, ne întâlnim la nivel de guvern, decizia politică, şi el va trebui implementat", a declarat, joi seară, Mihai Tudose.
Întrebat dacă proiectul va duce măcar la diminuarea nedreptăţilor, premierul a spus că acesta este unul dintre scopurile principale.