Liviu Dragnea: Oameni care lucrează la BNR fac tot felul de previziuni publice care aduc deservicii României

Publicat: 19 04. 2018, 21:41

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu recunoaşte nicio greşeală în scandalul veniturilor care au scăzut ca urmare măsurilor fiscale ale Guvernului şi mută problema privind plata sporurilor în cârca spitalelor.

”Ne-am angajat că vom aduce mai mulți bani în buzunarele românilor. Și se întâmplă, față de 2016. În anumite spitale, se pare că atunci când s-a făcut regulamentul sporurilor, în unele unități medicale s-au băgat niște limite care nu mai permit să se încadreze în anvelopa maximă a sporurilor. Această limită era și în vechea lege, dar nu se respecta. Nu avem cazuri semnalate că venitul de astăzi este mai mic ca în decembrie 2016. Noi o să prezentăm curând dinamica creșterii salariale. Ne interesează să nu scadă salariile de la o lună la alta, nu s-a întâmplat în toate spitalele, înseamnă că e o altă cauză, nu legea salarizării” a spus Dragnea la Antena 3.

Privind rata inflaţiei care a atins cea mai mare valoare din 2013, 5% pentru luna martie, Liviu Dragnea susţine că România are o inflaţie sub media europeană şi pune această creştere a preţurile pe seama altor probleme externe. De asemenea, preşedintele PSD nu a ezitat în a aduce un nou atac la adresa BNR.

”Avem o inflație sub media europeană. Să vorbim de cauzele care au dus la creșteri de prețuri și la creșterea inflației. Creșterea barilului de petrol, una de 33%, nu noi am decis-o. Creșterea la prețul produselor agricole importate, noi importăm 70% din UE. Solicit Guvernului, ca în cazul relatat de Consiliul Concurenței să dispună verificări. S-ar putea să descoperim că și în alte domenii se lucrează așa. Oameni care lucrează la BNR fac tot felul de previziuni publice, care aduc deservicii României”, a afirmat Liviu Dragnea.