Piaţa imobiliară ar putea fi dată peste cap de legea dării în plată. Cel puţin asta susţin analiştii, care sunt convinşţi că băncile vor profita de noile prevederi pentru a ridica plafonul de avans pentru credite. Şi asta nu e tot. Locuinţele care vor fi date înapoi de rău-platinici vor duce la o scădere a preţurilor.
Chiar dacă în ultima perioada preţurile locuinţelor au dat semne de creştere, specialiştii avertizează că această situaţie este doar una de conjunctură. Perspectiva intrării în vigoare a legii dării în plată schimbă complet datele problemei.
„Cu siguranţă că această mărire de preţuri, după intrarea în vigoare a legii se va inversa, în sensul că numarul clientilor solvabili va scădea din cauza maririi avansului la credite ipotecare şi din cauza măririi dobânzilor la credite ipotecare”, a declarat Dr. Radu Zilişteanu, profesor de economie.
#DIRECT_ONE_6wydyw#
Din păcate, de scăderea preţurilor nu vor putea beneficia cumpărătorii obişnuiţi. Aceasta din simplu motiv că legea dării în plată îi va determina pe bancheri să înnăsprească condiţiile de creditare pentru a se proteja în faţa riscului fluctuaţilor de pe piaţa imobiliară.
„Banca poate să facă două lucruri sau combinație. 1. Crește avansul, 2, crește marja ca să acopere riscul”, spune un bancher.
Puţini vor mai fi cei care ar putea obţine credite de la bănci. Principalii afectaţi, susţin analiştii, vor fi tinerii care doresc sa-şi cumpere o locuinţa.
„Vorbim despre faptul că 60 % din potentiala bază de imprumutați s-ar putea să nu acumuleze suficient de repede capitalul de care este nevoie pentru achiziționarea unei locuințe, afirmă Sergiu Manea, președinte executiv bancă.
De altfel, principalele banci din România au şi început sa reacţioneze la riscul reprezentat de o posibila intrare în vigoare a legii darii în plata. Mai multe banci au crescut avansul pentru creditele ipotecare de la 15 la 35 %. De asemenea, unele banci au îngheţat preluarea dosarelor pentru Prima Casă.
De cealaltă parte, iniţiatorii proiectului de lege susţin că unele bănci au anunţat contrariul. Mai mult aceştia consideră îngrijorările formulate de bancheri şi unii analişti drept tentative de protejare a poziţiei privilegiate pe care băncile o au la oraactuală față de clienți.
„Eu nu mai cred de mult în ce spun băncile Eu n-am nicio indoiala ca bancile vor sa se razbune pentru ca au fost prinse cu ocaua mica.”, a declarat Radu Zamfir, deputat PNL.
În Uniunea Europeană doar Spania mai are o lege asemănătoare cu legea darii în plată. Însă prevederile respectivei legi sunt mult mai nuanţate, nefiind valabilă decât pentru anumite tranzacţii.