Eugen Rădulescu (BNR): Pensiile speciale sunt o cheltuială nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă. Acum sunt la 0,85% din PIB, dar în 2-3 ani ar putea ajunge la 1,5%

Eugen Rădulescu (BNR): Pensiile speciale sunt o cheltuială nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă. Acum sunt la 0,85% din PIB, dar în 2-3 ani ar putea ajunge la 1,5%
Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate din BNR. Foto: Hepta - MMA / Novac

Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate din BNR, a declarat că pensiile speciale ajung la 0,85% din PIB, iar în doi – trei ani s-ar putea să ajungă la 1,5% din PIB. Ele sunt nu doar inacceptabile, ci și de nesuportat, a mai precizat acesta.

Director în BNR, despre pensiile speciale

Rădulescu a afirmat că pensiile speciale ajung în acest moment la 0,85% din PIB. Acesta a ținut să precizeze că unele dintre ele, oficial, nu se numesc pensii speciale, ci pensii de serviciu.

Dar „eu cred că le putem să le numim oricum: ”pensii de recunoștință” sau ”contribuții de recunoștință”. Nu le numim pensii speciale, dar ele tot aia sunt, că nu respectă niciunul din cele 3 criterii pe care le avem noi, toți ceilalți muritorii. Mă refer la durata de cotizație, vârsta de pensionare și modul de calcul al pensie”, a explicat directorul, potrivit HotNews.

Potrivit acestuia, pensiile speciale „în doi – trei ani ar putea să ajungem la 1,5% și atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că aceste pensii sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar și insuportabilă, nesustenabilă”.

Guvernul Ciucă mimează că vrea desființarea pensiilor speciale

Guvernul PNL – PSD – UDMR a pregătit un proiect de lege privind reforma pensiilor speciale, proiect care urmează să fie dezbătut și votat în Parlament, acesta fiind jalon important în PNRR, de care depinde acordarea de noi fonduri UE pentru România prin acest Plan.

Numai că, acuză USR, proiectul practic nu face nicio reformă, nu desființează nicio pensie specială și nici măcar nu face referire la pensiile speciale ale parlamentarilor, aflate deja în plată, sau ale primarilor, amânate un an. Mai mult, proiectul ar fi fost făcut așa încât să pice la Curtea Constituțională.

USR mai acuză că proiectele sale de desființare a pensiilor speciale sunt blocate de PNL și PSD, partidele care conduc cele două camere ale Parlamentului. „La coaliția Nicu – Marcel nu există voința politică de a elimina aceste pensii nesimțite, că e baza lor de putere faptul că dau privilegii”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe