Cum își însușește ‘DISCOTECĂ’ Teodorovici munca Ministerului de Finanțe din ultimul an: Toate proiectele legislative ale instituției, ‘revendicate’ peste noapte ca inițiative proprii
Ministrul de Finanțe, Eugen ‘Discotecă’ Teodorovici, a ajuns, peste noapte, să își aroge meritele pentru toate proiectele legislative ale instituției pe care le conduce.
Din vara anului trecut, specialiștii din cadrul ministerului au început să colaboreze cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a îmbunătăți Codul fiscal. În final, în august 2019, această colaborare s-a concretizat în câteva proiecte, puse în dezbatere de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Acestea par să fi mulțumit mediul local de afaceri, iar acum ministrul ‘Discotecă’ și-a asumat ca propuneri legislative personale munca specialiștilor din minister, scrie hotnews.ro.
Proiectele, printre care se numără și impozitul pe profit pentru un grup de firme – una din cele mai importante noutăți -, au trecut de Consiliul Economic și Social (CES), deci au avut toate avizele.
Reprezentanții mediului de afaceri păreau îngrijorați, zilele trecute, de situația politică actuală, temându-se că este posibil ca aceste inițiatibe să nu mai fie adoptate, dar acum au avut parte de o adevărată surpriză.
Eugen Orlando Teodorovici a luat toate proiectele și le-a transformat în inițiative parlamentare proprii, prin urmare nu vor mai fi adoptate de Guvern. Astfel, la final de mandat, când probabil va candida din nou, ministrul ‘Discotecă’ ar urma să se laude cu multe proiecte legislative depuse, bune pentru mediul de afaceri, mai scrie sursa citată.
Acum, inițiatorul proiectelor nu mai este MFP, ci senatorul Eugen Teodorovici. Evident, notele de fundamentare și proiectele sunt cele ale ministerului.
Printre proiectele importante mutate de Teodorovici, se numără opționalitatea plății defalcate a TVA, impozitarea bacșișului, impozitul pe profit pentru un grup de firme, Programul „O familie, o casă” și multe altele.
Printre acestea se află și impozitarea pensiilor speciale (și nu eliminarea lor). Conform documentului, realizat la MFP, dar publicat pe pagina de senator al lui Teodorovici, se află și acest proiect, care nu a mai fost pus în dezbatere când s-a publicat rectificarea, notează sursa citată.
Proiectul privind impozitarea pensiilor speciale poate fi consultat AICI.