Expert BNR: Proiectul legii dării-n plată este o veritabilă bombă cu ceas care va exploda în bugetul ţării, iar senatorii, prin atitudinea lor, au grăbit deja numărătoarea inversă
Expertul BNR, Daniel Oanță, susține, într-un text publicat pe opiniibnr.ro, că reexaminarea în Comisia de Buget-Finanțe a actului normativ privind darea în plată a ignorat complet impactul asupra bugetului și finanțelor României. Totodată, acesta atrage atenția asupra riscului de antrenare a unor daune imense care vor fi plătite din buzunarul cetățenilor.
”Nu e în regulă! Marți, reexaminarea actului normativ privind darea-n plată de către Comisia de Buget-Finanțe a ignorat complet impactul asupra bugetului și finanțelor României, a inovației premieră mondială care legiferează în fapt neplata datoriilor asumate prin contracte anterioare. Miercuri, a venit rândul Comisiiilor reunite juridice și economice de la Senat să expedieze în derizoriu, într-o atmosferă de teatru-circ absurd greu de descris, exact consecințele juridice și economice cuantificabile în plăți de miliarde de euro din banii contribuabililor”, se arată în textul citat.
Oanță a amuntit declarațiile din plenul reunit ale ministrului adjunct al Finanțelor, Enache Jiru. Acesta a atras atenția asupra faptului că amendament de retroactivitate ar putea duce la aparția unor litigii la curţile internaţionale. ”Avem experienţa cazului Micula, dar şi a altor cazuri. Toate băncile se vor îndrepta împotriva Statului. Singurul care va plăti este Statul Român. Adică, bugetul statului. Există acest risc”, a spus Jiru. Expertul arată apoi că amendamentul privind aplicarea legii dării în plată neretroactiv a fost respins.
”În imaginația aleșilor, sprijinirea fără discernământ ale acestui act cu caracter vindicativ le sporește șansele în competițiile electorale care urmează. Se înșală! Cred că lucrurile au mers mult prea departe în acest spectacol grotesc. Există o majoritate tăcută, formată din milioane de contribuabili din România care trebuie să înțeleagă exact ceea ce a vrut să spună Enache Jiru, pentru că din buzunarele lor se vor face plăţile!”, scrie Oanță.
Totodată acesta amintește că la începutul lunii decembrie mai mulți bancheri i-au transmis o scrisoare președintelui Klaus Johannis în care atenționau că ”este mai mult decât probabil că o astfel de interferență în contractele comerciale private deja existente să conducă, în mod particular, la deposedarea nejustificată de o proprietate fără nicio compensație, la violarea dreptului de liberă circulație a capitalului și la violarea principiului de drept care interzice aplicarea retroactivă a legilor”.
Expertul BNR notează astfel că în acest context, pentru a-și apăra investițiile din România, bancherii se pot adresa instanțelor internaționale, ceea ce ar putea avea drept consecință crearea de daune imense ce vor fi plătite din banii tuturor contribuabililor.
”Vorbim de sume concrete, de ordinul miliardelor de euro, după estimările rezultate din diverse scenarii, putând să reprezinte până la 2% din Produsul Intern Brut. Acesta poate fi deznodământul haiduciei cu care se mândrește avocatul iniţiator al acestei legi de EV Mediu Târziu și deputatul susținător al neplății contractelor, fără să precizeze că jaful produs inițial sub un pretext social, iar ulterior sub cel al ”legii economice” ar putea fi decontat din banii tuturor românilor, fie ei împrumutați sau nu la bancă. Ei sunt cu adevărat cei dați în plată!”, scrie Daniel Oanță.
”A respinge, practic fără niciun fel de dezbatere, pe repede înainte, toate amendamentele prezentate de Banca Naţională a României, susţinute de doi viceguvernatori, care vin să sprijine reexaminarea legii cerută de Președinte, în condițiile unui asemenea impact bugetar, este o chestiune, în opinia mea, de noaptea minții!”, mai notează expertul BNR.
”Refuzul de a scoate Programul Prima Casă, de sub incidența acestei aberații legislative, care înaintează rapid spre Camera Deputaților, nu are, așa cum ar trebui să fie evident pentru orice om cu inteligență sub medie, doar efectul tăierii accesului tinerilor la un credit pentru locuință în condiții mai facile. Sunt 160.000 de credite, în sumă de circa 30 de miliarde de lei, deja acordate în baza unei garanții a statului, același care vine acum s-o anuleze prin efectul legii! Deci, se poate ajunge la incredibila situație ca, peste noapte, cele mai garantate credite din România, cele cu garanții ale statului şi garanţii imobiliare, să devină cele mai riscante din punctul de vedere al băncilor. Gravitatea situaţiei vine din faptul că legea română pune în discuţie însăși calitatea garanției statului român”, a mai precizat Oanță.
El susține că România riscă o retrogradare, existând în egală măsură un pericol în ceea ce privește finanţările cu costuri rezonabile pentru cheltuieli curente şi stocul de datorie publică.
”Se ignoră, în modul cel mai iresponsabil cu putinţă, faptul că datoria publică a României, garantată de stat, este deţinută de investitori privaţi, iar acestora li se semnalează de la vârful statului român că, la o adică, garanţia aceea poate dispărea”, mai notează Oanță.
Acesta subliniază că în contextul în care ne aflăm într-un an electoral, ”orizontul deciziilor raţionale se îngustează până la dispariţie și că, din această cauză, suntem martori neputincioşi în faţa unei crime cu premeditare având drept victimă stabilitatea macroeconomică”.
”Proiectul legii dării-n plată este o veritabilă bombă cu ceas care va exploda în bugetul ţării, iar senatorii prin atitudinea lor, au grăbit deja numărătoarea inversă. Asta nu mai este lege, asta seamănă cu un sabotaj la adresa stabilităţii financiare a statului român. Domnilor, nu faceți din România o țară de dat în plată, dar care nu prezintă nicio garanție că-și poate plăti datoriile! Găsiți alte căi să scăpați de terenurile alea. Cei care v-au trimis în Parlament nu merită așa ceva!”, a conchis Daniel Oanță.