CORONAVIRUS | Marcel Boloș: Suma totală de intervenție pentru restartarea activităților economice și pentru sprijinul IMM-urilor este de un miliard de euro (VIDEO)

Publicat: 07 05. 2020, 23:15
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, că suma totală de intervenție pentru restartarea activităților economice și pentru sprijinul IMM-urilor, care au fost afectate de pandemia de coronavirus, este de un miliard de euro.

Mai precis, acesta a menționat că Uniunea Europeană a aprobat suma de 750 de milioane de euro din fonduri europene care urmează a fi utilizată pentru IMM-uri, ”la care se adaugă cofinanțarea statului român și eventuala contribuție a beneficiarilor, respectiv a IMM-urilor dacă va fi stabilită o astfel de contribuție, deci suma totală de intervenție pentru restartarea activităților economice și pentru sprijinul IMM-urilor este de un miliard de euro”.

Ministrul a spus că urmează în perioada următoare să fie definitivate modalitățile prin care aceste fonduri vor fi distribuite. Oficialul a menționat că au în lucru patru variante, respectiv cea a granturilor în sumă fixă proporționatlă cu cifra de afaceri, ce a granturi pentru investiții sau relocarea activităților de business, cea a vaucherelor de consum sau cea a subvenționării posturilor cu salariile pentru IMM-urile a căror activitate a fost afectată în această perioadă.

”Cele patru modalități urmează să fie discutate la nivel de Guvern și în perioda următoare să le facem publice după ce luăm o decizie în acest sens”, a declarat el.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Reamintim că, Marcel Boloș a anunțat recent că România va primi de la Comisia Europeană fonduri de până la1 miliard de euro, ce vor fi folosite pentru relansarea economică a IMM-urilor.

“Este un ajutor complementar pe care îl avem acum pentru capitalul de lucru al întreprinderilor mici și mijlocii și sper ca această sumă de bani să o putem distribui în curînd pentru IMM-urile aflate acum în dificultate. Noi am avut mai multe negocieri cu Comisia Europeană. Vestea cea bună este că am definitivat aceste negocieri și că fondul aprobat este de 1 miliarde de euro”, a spus atunci oficialul.

Comisia Europeană a anunțat că a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de aproximativ 3,3 miliarde de euro

Comisia Europeană a anunțat, pe 11 aprilie, că a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de 16 miliarde de lei, adică aproximativ 3,3 miliarde de euro, ce vizează susținerea întreprinderilor mici și mijlocii afectate de criza declanșată de coronavirus.

Guvernul a aprobat aprobat ordonanța care vizează digitalizarea sistemului de fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene a mai declarat că Guvernul României a aprobat, în ședința de guvern de joi, ordonanța care vizează digitalizarea sistemului de fonduri europene.

Oficialul consideră că acesta este un lucru așteptat de către cei care accesează fondurile europene pentru că au fost de-a lungul timpului plângeri de această birocrație.

Marcel Boloș a afirmat că de la 1 iunie va fi introdusă obligativitatea ca toți cei care utilizează fonduri să utilizeze sistemul informatic al Comisiei Europene.

”Nu vom mai permite ca cererile de finanțare, cererile de rambursare, nu vom mai permite ca partea de contracte de finanțare să fie printate și semnate olograf, ci vom introduce cu data de 1 iunie obligativitatea ca toți cei care utilizează fonduri să utilizeze sistemul informatic al Comisiei Europene, care până la această dată era oarecum opțional și nu aveam o reglementare juridică care să oblige beneficiarii să utilizeze sistemul informatic pe care îl avem”, a spus ministrul.