Fost bancher german, condamnat la închisoare pentru luare de mită din partea şefului Formulei 1
Gerhard Gribkowsky, fost înalt funcţionar la banca germană de stat BayernLB, a fost condamnat miercuri la opt ani și șase luni de închisoare după ce a recunoscut că a primit mită de la șeful Formulei 1, Bernie Ecclestone, scrie Financial Times.
Recent, Gribkowsky a admis în fața magistraților că a primit bani de la Ecclestone, în 2006 și 2007, pentru a aranja vânzarea cotei de acţiuni din drepturile F1 aflate în proprietatea băncii germane către fondul britanic CVC Partners.
La momentul respectiv, Gribkowsky a susţinut că Ecclestone l-ar fi ameninţat că dacă nu se conformează acţiunile F1 vor fi transferate pe alte societăţi, astfel încât cota aflată în proprietatea BayernLB să îşi piardă valoarea.
Gribkowsky a fost arestat în ianuarie 2011 şi procesul său de la Înalta Curte din Munchen a început în octombrie anul trecut.
Ancheta privind gestul lui Ecclestone este în proces de derulare, deocamdată neexistând un verdict în cazul său.