Fostul şef al Fondului Monetar Internaţional, Rodrigo Rato, este anchetat pentru spălare de bani
Fostul şef al Fondului Monetar Internaţional Rodrigo Rato este anchetat pentru spălare de bani, au declarat surse guvernamentale pentru cotidianul El Pais. Rato nici nu a negat şi nici nu a confirmat dezvăluirea.
Acesta a cerut în 2012 o amnistie fiscală, dar publicaţia online Vozpopuli îl acuză că a „spălat” bani „murdari” în afara Spaniei, înainte să-i declare, şi anume în paradisuri fiscale din Gibraltar şi Insulele Virgine.
Rato a beneficiat de o regularizare fiscală, potrivit anchetatorilor, care au descoperit acest lucru atunci când au verificat o plată în valoare de şase milioane de euro pe care acesta a primit-o de la Lazard, unde a lucrat înainte de Caja Madrid, într-un cont offshore, în 2011, după lansarea acţiunilor Bankia pe piaţă.
Potrivit Vozpopuli, Rato este una dintre cele 31.000 de persoane care au solicitat o amnistie fiscală, oferită de către administraţia PP a premierului Mariano Rajoy în 2012. Proiectul avea drept scop scoaterea la lumină a 25 de miliarde de euro ascunşi în conturi offshore.
Guvernul a redus nivelul penalităţilor şi a permis contribuţii în numerar, având în vedere că oferta nu a avut rezultatul scontat. Această decizie ar fi permis spălarea banilor.
Agenţia fiscală a anunţat în februarie că anchetează 705 contribuabili suspectaţi că ar fi folosit amnistierea pentru a spăla bani, iar pe listă s-ar afla și fostul șef FMI.
Rato, care a condus FMI în perioada 2004-2007 şi a fost vicepremier şi ministru al Economiei la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, face obiectul altei anchete, asupra perioadei în care a fost preşedintele Caja Madrid, care a dat faliment.
Rato este investigat, de asemenea, pentru modul în care Bankia a fost cotată pe bursa spaniolă, anchetatorii suspectând fraude şi falsificare de documente.