Funcțiile deținute în cadrul Comsiei Europene se dovedesc a fi o adevărată rampă de lansare către marile companii din lume pentru foștii oficialii de la Bruxelles.
Exemple în acest sens sunt fostul șef al Executivului european José Manuel Barroso și Neelie Kroes, fost comisar european al concurenţei, arată zf.ro.
Barroso a fost recrutat de Goldman Sachs, una dintre cele mai puternice, dar şi controversate, bănci de pe Wall Street. Decizia fostului lider al CE poate fi considerată o dublă trădare pentru UE, ale cărei bănci se plâng că nu pot duce o luptă echilibrată cu marile instituţii financiare americane, arată sursa citată.
Devenită simbolul epocii înţelegerilor secrete dintre interesele publice şi cele private, Goldman Sachs este cunoscută pentru ajutorul dat Greciei ca să-şi ascundă problemele financiare pentru a putea intra în zona euro.
De partea sa, Neelie Kroes a ajuns la Uber, companie americană cu operaţiuni interzise în mai multe state, printre care și unele europene.
Cu experiența, cunoștințele și contactele pe care le au, cei doi pot face acum mai mult rău proiectului european, hrănind curentele antieuropene şI teoria conspiraţiei, se mai arată în articolul citat.