"GAȘCA LUI LIVACHE" lasă în MOARTE CLINICĂ o parte importantă a sistemului informatic al ANAF. Care sunt consecințele asupra ROMÂNILOR
Fostul șef ANAF Gelu Diaconu îi acuză pe PSD-iștii lui Liviu Dragnea că, preocupați de „ocuparea funcțiilor”, au uitat de Data Warehouse, o parte importanta a sistemului informatic al Fiscului.
“Gasca lui Livache nu a contractat solutii up-grade, licente, mentenanta si sunt afectate toate depozitele de date centralizate. Nici centrul de date pentru back-up de la Brasov nu functioneaza!!! Se stie deja ca nu poate fi repornita in mai putin de 30 de zile!”, scrie Diaconu pe site-ul său.
Potrivit fostului șef al inspectoruilor fiscali atrage atenția că, pentru cel puțin 30 de zile, o parte din disfuncționalitățile generate în cadrul ANAF vor fi:
- nu pot fi comunicate date si informatii catre beneficiarii externi. Toate aceste comunicari, reciproce sint stabilite si legiferate prin conventii incheiate cu diverse institutii
- Casa nationala de asigurari de sanatate nu are acces la informatiile privind persoanele asigurate (angajator, angajat sau persoana asigurata);
- Casa nationala de pensii este beneficiara informatiilor privind stagiul de cotizare, (perioada, valori, anagajator, asigurat);
- Agentia nationala pentru ocuparea fortei de munca nu are acces la aceste informatii;
- autoritatile locale – prin aplicatia PATRIMVEN – nu au acces la informatiile furnizate de catre ANAF (conturi bancare, informatii de la terti, si cele de natura salariala);
- sistemul bancar nu mai poate beneficia de informatii privind veniturile realizate de persoanele fizice; La fel si angajatii si cei care desfasoara activitati independente (sint solicitate adeverinte individuale);
- informatiile furnizate catre Institutul National de Statistica sint fragmentare;
“Conectați la interese, firme de consultanță, fini/nași/cumetri, masoni de pripas, ținuți de lațul unor dubioși, etc. acești indivizi nu au decât un țel: să-l mulțumească pe marele Far din Alexandria”, spune Gelu Diaconu.