Grecia va trimite marți miniştrilor Finanţelor din zona euro noul plan de reforme
Grecia va trimite, marţi dimineaţă, miniştrilor Finanţelor din zona euro planul de reforme, care va conţine măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei şi soluţii de restructurare a sectorului bugetar şi de reducere a birocraţiei, a anunțat un oficial guvernamental elen, potrivit Reuters.
„Lista reformelor va fi trimisă miniştrilor Finanţelor din Eurogrup marţi dimineaţă, iar o teleconferinţă va avea loc marţi după-amiază”, a transmis oficialul elen.
Oficialul guvernamental a mai precizat că lista va conţine măsuri de abordare a „crizei umanitare” din Grecia, soluţii pentru gestionarea arieratelor fiscale şi a creditelor nerentabile, precum şi încetarea măsurilor de sechestru impuse pentru credite ipotecare neonorate. De asemenea, vor fi prezentate măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei, pentru contracararea traficului cu carburanţi, soluţii de restructurare în sectorul bugetar şi pentru reducerea birocraţiei.
Termenul-limită pentru transmiterea planului de reforme fusese fixat inițial pentru seara zilei de luni, însă ulterior Eurogrup a acceptat ca lista de reforme să fie trimisă marţi.
Planul de reforme care urmează a fi transmis miniștrilor de Finanțe din zona euro este o condiţie esenţială pentru prelungirea cu patru luni a programului de asistenţă financiară destinată Greciei.