Înapoi în preistoric: Economia României creşte, dar pe cash, cu bani la plic şi cu finanţare la pungă

Publicat: 02 02. 2015, 14:42

Jurnalistul Cristian Hostiuc face o analiză a economiei românești. Într-un editorial postat pe Ziarul Financiar, acesta afirmă că “economia creşte, dar pe cash, cu bani la plic şi cu finanţare la pungă, ocolind din plin sistemul banca”, sugerând că această situație este “o problemă de siguranță națională” și că poate întoarce românia în „preistoric”.

“Concluzia pe care aş trage-o este că afacerile cresc, nu uniform şi nu pentru toată lumea, iar cel mai periculos lucru este că încearcă să ocolească sistemul bancar.

1. Consumul a crescut anul trecut cu peste 7%, susţinut de majorările salariale din sectorul public şi puţin în sectorul privat, la acre s-a adăugat şi creşterea salariului minim pe economie.

2. Piaţa muncii creşte, anul 2014 aducând 150.000 de contracte în plus, chiar dacă firmele angajează acum personale mai mult în regim part-time sau pe perioadă determinată.

3. Sistemul bancar scade, se restrânge destul de accelerat, în următoarea formă:  depozitele bancare cresc, în schimb stocul de credite se reduce. În condiţiile în care dobânzile sunt la minim istoric, această evoluţie a sistemului bancar românesc este o anomalie economică. Persoanele fizice şi companiile preferă să-şi ţină banii la bancă, în loc să ia credite. Aici trebuie să facem o menţiune: creditele în lei au crescut, dar nu suficient cât să acopere scăderea soldului creditelor în valută. Volumul de credite este la minimul ultimilor trei ani şi jumătate. În afară de Prima Casă şi creditele imobiliare curente, parcă nimic nu mai merge.

4. Piaţa auto a înregistrat anul trecut o creştere de 20%, dar dealerii remarcă faptul că s-au întors cumpărătorii cu cash şi mai puţin cu finanţare bancară.

5. Încasările din TVA au scăzut cu 4 miliarde de lei faţă de ţinta din buget (50,8 miliarde de lei, faţă de o prognoză de 54,6 miliarde de lei), cu toate că consumul a crescut cu peste 7%. O nouă anomalie.

6  Cashul în circulaţie – cel monitorizat oficial prin datele BNR, a crescut anul trecut la un maxim istoric de aproape 40 de miliarde de lei, cu 5 miliarde de lei mai mult faţă de anul anterior. Iar acesta este doar cashul în lei, iar dacă-l mai adăugăm pe cel în valută, estimat la cel puţin 9-10 miliarde de euro şi dolari, vom vedea cât cash umblă liber la plic şi la pungă.”, scrie Hostiuc pe ZF.ro.

“Aceasta este într-adevăr o problemă de siguranţă naţională.”, concluzionează jurnalistul.