Irlandezii care intră în insolvență personală, obligați să renunțe la automobile, TV prin satelit sau asigurări private de sănătate

Publicat: 19 04. 2013, 15:31
Foto: kids.britannica.com

Irlandezii care intră în insolvență personală sau care solicită restructurarea creditelor ipotecare vor fi obligați să își reducă cheltuielie de zi cu zi, relatează Financial Times.

Astfel, aceștia vor fi obligați să renunțe la mașină, televiziunea prin satelit, asigurările private de sănătate, dar și la vacanțele din străinătate.

Îndrumările privind limitele lunare asupra cheltuielilor pentru persoanele care apelează la protecție față de creditori au fost publicate de curând de autoritatea irlandeză care se ocupă de cazurile de insolvență.

Limitări:

-  Cheltuielile pentru alimente vor fi limitate la 247,04 euro pe lună

-  Factura la încălzire să nu depășească 57,31 euro

-  Bugetul destinat activităților sociale va fi de maximum 125,97 euro pe lună

Un nivel de trai rezonabil nu presupune luxul. Dar nici nu înseamnă că oamenii ar trebui să fie pedepsiți și să trăiască la nivel de subzistență”, a declarat Lorcan O ‘Connor, președintele Serviciului pentru Insolvență.

Numai persoanele care locuiesc în zone izolate și nu au acces la mijloacele de transport public au voie să folosească în continuare automobilul personal.

Este pentru prima dată când Irlanda încearcă să definească nivelul de trai acceptabil care vizează persoanele care declară falimentul.

Aproape un sfert dintre irlandezii titulari de credite ipotecare sunt aproape de faliment după ce șomajul ridicat și scăderea veniturilor populației din perioada crizei economice au dus la crearea unui default în rândul familiilor cu credite ipotecare.