Italia calcă pe urmele Greciei: Vrea să dea o lovitură puternică monedei euro pentru a își ajuta economia
Italia se află într-o situație economică destul de dificilă, iar acest lucru face ca în discursul public politicienii să lanseze tot felul de speculații privind posibile măsuri economice care să ajute țara, mai ales având în vedere că se aproprie campania electorală.
Astfel, opoziția deja lansează ideea creării unei monede alternative la euro pentru a ajuta economia. Acest scenariu este similar cu discuțiile ce au avut loc în Grecia în 2015 înainte de referendumul de ieșire din zona euro.
Acest scenariu ridică numeroase semne de întrebare în mediul financiar privind stabilitatea uniunii monetare. Varianta adoptării unei monede secundare poate trezi în rândul populației ideea că economia se poate descurca și fără moneda unică europeană, netezind drumul spre o ieșire a Italiei din zona euro, cred analistii, citați de business24.ro.
Trei din cele patru mari partide in Italia au introdus deja în discursul public această idee, iar specialiștii susțin că măsura este realizabilă atât tehnic cât și politic.
Președintele Forzza Italia, fostul premier Silvio Berlusconi, a lansat o idee și mai inedită și anume lansarea unei lire italiene, moneda ce ar urma să fie folosită numai în tranzacțiile interne, euro rămânând moneda de baza în tranzacțiile internaționale și pentru turiștii străini.
Ideea lansării unei monede secundare nu poate fi oprită nici de Comisia Europeană, în ciuda faptului că forul european este un susținător puternic al monedei euro, deoarece nu există o interdicție stipulă în tratatele europene.