Iulian Iancu: Suntem campioni în plan european, adică pe locul 2 după Bulgaria la ineficienţa energetică
România este pe locul doi la ineficiența energetică, după Bulgraia, situația fiind una extrem de gravă, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, într-o conferinţă de presă, informează Mediafax.
„A crescut consumul de energie în agricultură şi servicii, adică două noi motoare care încep să mişte din punct de vedere economic în România şi care, iată, înregistrează un prim semn de creştere, dar aici este şi potenţialul cel mai mare de eficientizare. (…) Suntem extrem de deficitari. Suntem campioni în plan european, adică pe locul 2 după Bulgaria la ineficienţă. Domeniul în care putem promova proiecte este însă destul de larg. Din punctul meu de vedere, ar trebui să o luăm în ordinea în care ele sunt şi identificate ca priorităţi în UE. Adică efectiv să începem cu clădirile publice, adică să începem cu clădirile guvernamentale, să continuăm cu spitalele şi să mergem mai departe la nivelul şcolilor şi tuturor instituţiilor pentru a avea definit în mod concret şi controlat un cost care astăzi este foarte mare, dar care pentru spitale înseamnă o povară uriaşă, între 55 şi 75% din total costuri, ceea ce este enorm”, a spus Iancu.
Acesta a explicat că situația este cu atât mai gravă cu cât România beneficiază de tehnologie înaltă și resurse din partea Comisiei Europene, de aceea este crucial pentru țară finalizarea unui un plan de eficiență energetică.
Și vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Emil Calotă, a declarat că sistemele centralizate din țară trebuie regândite și Bucureștiul stă extrem de prost cu sistemele de apă și căldură.