Președintele României, Klaus Iohannis, a atras atenția că bugetul de stat pentru anul 2022 trebuie să fie „foarte realist” pentru ca țara noastră să se încadreze în deficitul bugetar pe care și l-a asumat.
Întrebat cum apreciază că este construcția bugetului pe 2022 până în acest moment și dacă este încrezător că îl va promulga până la sfârșitul anului, șeful statului a explicat: „Haideți mai întâi să vedem primul draft al acestui buget. Nu va fi un buget de mare cheltuială, fiindcă dacă vrem să ne încadrăm în deficitul pe care ni l-am propus, și vrem, va fi nevoie de un buget foarte realist. Am discutat în câteva rânduri cu premierul despre acest lucru și este, cel puțin la nivel de Guvern, foarte clar că bugetul trebuie să fie unul realist, clar și bine fundamentat. Asta este ce aștept eu de la acest buget. Evident, dacă va fi construit așa cum sunt promisiunile, nu văd acum nicio problemă în a promulga un astfel de buget”.
Președintele Klaus Iohannis se află într-o vizită la Bruxelles, unde miercuri a luat parte la Summitul Parteneriatului Estic, iar joi participă la reuniunea Consiliului European. În discuția cu reporterii, el a atras atenția că România trebuie să respecte cadrul macro la care s-a angajat și să scadă deficitul.
„În discuțiile cu liderii coaliției, eu am subliniat foarte clar că trebuie să respectăm cadrul macro la care ne-am angajat, trebuie să scădem deficitul, trebuie să facem reforme structurale și trebuie să ne apucăm să facem reformele care sunt stabilite prin PNRR. Atenție! Nu sunt propuse, sunt stabilite. Noi, România, ne-am angajat să facem aceste reforme și le vom face. Este, pe de altă parte, foarte clar că discuțiile în coaliție vor continua, dar acesta nu este un lucru rău. Eu cred că este un lucru bun și natural. Mai ciudat mi s-ar părea să fie un partid social-democrat și un partid liberal și să nu discute despre aceste lucruri. Trebuie discutate, trebuie clarificate și, până în momentul de față, impresia mea este că s-a ajuns la concluzii rezonabile și Guvernul se mișcă până acum foarte bine”, a explicat președintele Klaus Iohannis.