Laptele a ajuns să fie vândut la prețuri de mizerie, iar fermierii români se află în pragul falimentului, situație ce a dus deja la sacrificarea a 1.500 de animale în doar două săptămâni.
Datele oficiale arată că producătorii sunt forțați să vândă mult sub prețul de producție. Practic, pe fermier îl costă între 1,8 și 2 lei să obțină un litru de lapte, dar la poarta fermei primește doar 1,5 – 1,6 lei pe litru.
Din cauză că nu-și mai pot acoperi nici măcar cheltuielile curente de operare, mulți au renunțat. În ultimele 14 zile, aproximativ 1.500 de vaci de lapte au fost trimise la abator, pentru că fermierii pur și simplu nu mai au cu ce să le țină.
Europarlamentarii Daniel Buda și Dan Motreanu au trimis o scrisoare oficială comisarului european pentru agricultură, Christophe Hansen, prin care cer intervenția imediată a Comisiei Europene.
Daniel Buda a explicat că acest blocaj nu este vina fermierilor sau a modului în care aceștia își conduc afacerile, ci este efectul unei piețe pe care producătorii nu o mai pot controla. Pentru ca Uniunea Europeană să intervină, este nevoie de cifre clare de la statele membre ca să poată trimite banii.
Daniel Buda a lansat un avertisment dur către autoritățile de la noi și către asociațiile de fermieri, reproșându-le că nu au comunicat la timp gravitatea situației.
„Și o spun cu subiect și predicat: nu aveți decât să vă supărați pe mine, dar degeaba plângem «în baie» dacă nu spunem lucrurilor pe nume acolo unde trebuie”, a subliniat Daniel Buda pentru Agrointel.ro.
Pentru a arăta cât de mare este lipsa de informare la nivel înalt, Daniel Buda a dat exemplul ședinței Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, din 18 martie 2026.
La acea întâlnire a participat și comisarul Hansen, dar se pare că datele despre dezastrul din România nu erau pe masa oficialilor. Demersul făcut acum de cei doi europarlamentari are tocmai scopul de a corecta situația.