Lukoil s-ar putea retrage din România: Gigandul rus ia în calcul vânzarea rafinăriilor din Europa

Publicat: 17 06. 2016, 17:33

Lukoil se gândește să se retragă din Europa. Gigantul rus ar putea închide cele patru rafinării pe care le mai are pe bătrânul continent, în România, Bulgaria, Italia și Olanda, a transmis preşedintele companiei Vagit Alekperov.

”Aceste active nu sunt strategice pentru noi în momentul de faţă. În ultimii ani ne-am concentrat în cea mai mare parte pe explorare şi dezvoltarea unor câmpuri petroliere şi de gaz”, a spus Alekperov într-un interviu acordat grupului media rus RBC, scrie ZF. ”Aceste investiţii ar putea să ne oblige să luăm decizii cruciale cu privire la soarta unor active cum sunt rafinăriile europene”, a adăugat Alekperov.

O alternativă ar fi un spin off al business-ului cu rafinării al Lukoil şi transpunerea lui într-o entitate separată, pentru a atrage investitorii.

În țara noastră, Petrotel-Lukoil, unitate cu o capacitate de procesare a petrolului de 2,4 milioane de tone, a terminat cu un business de 4,3 mld. lei, cu 33% mai mic faţă de cel din 2014.

În perioada 2010-2014 Petrotel-Lukoil a marcat pierderi de peste 2,2 miliarde de lei.