Datoria guvernamentală a crescut cu 9 miliarde lei, în primele 5 luni ale acestui an
Datoria guvernamentală a crescut, în primele cinci luni ale acestui an, cu peste 9 miliarde de lei față de nivelul din decembrie 2018. A ajuns astfel la 339,6 miliarde lei.
Ca procent din PIB, aceasta a urcat cu 0,1 puncte procentuale, la 35,1%, arată datele Ministerului de Finanțe.
Guvernul a transmis la Bruxelles că datoria publică va fi de 362,6 miliarde leila finalul acestui an, adică o creștere de aproape 10%față de anul trecut.
În 2017, datoria guvernamentală era de 301,158 miliarde lei.