Ministrul Economiei, după declararea falimentului RADET: ”Îi putem asigura pe bucureșteni că ELCEN nu va întrerupe furnizarea agentului termic” (VIDEO)

Ministrul Economiei, după declararea falimentului RADET: ”Îi putem asigura pe bucureșteni că ELCEN nu va întrerupe furnizarea agentului termic” (VIDEO)
Foto: gov.ro

RADET a intrat în faliment. Curtea de Apel București a decis luni intrarea în faliment a Regia Autonomă a Distribuției de Energie Termică București la cererea mai multor debitori. Decizia instanței este de definitivă.

În acest context, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a dat asigurări într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, că ELCEN nu va întrerupe furnizarea agentului termic pentru bucureșteni.

”Am chemat conducerea ELCEN la o discuție tocmai pentru a găsi o soluție. De săptămâna trecută am spus că există acest scenariu ca RADET să intre în faliment și că Primăria trebuie să fie pregătită cu o entitate juridică care să preia în momentul zero, dacă se va întâmpla ca pronunțarea să fie în defavoarea RADET, să preia alimentarea cu energie termică. Am văzut un comunicat al doamnei primar că există Termoenergetica. Termoenergetica trebuie să aibă delegat serviciul public de alimentare cu energie termică a Bucureștiului de către Consiliul General penru a se putea licenția la ANRE. Am avut acum câteva minute discuții cu președintele ANRE. Termoenergetica nu este încă licențiată. Probabil că va trebui făcută rapid o ședință de Consiliu General, asta este treaba Primăriei București. Eu vreau să mă asigur că nu se va întrerupe de către ELCEN furnizarea agentului termic până când, în regim de super-urgență, Consiliul General va rezolva această problemă. Noi îi putem asigura pe bucureșteni că ELCEN nu va întrerupe furnizarea agentului termic”, a declarat Virgil Popescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`