Ministrul Mediului, Rovana Plumb: Se lucrează pe două variante ale timbrului de mediu, autoritățile o vor alege pe cea care duce la protecția mediului

Publicat: 09 01. 2013, 09:52

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a explicat că se lucrează pe două variante ale timbrului de mediu, care urmează să înlocuiască actuala taxă de primă înmatriculare auto.

Plumb a spus că „acum avem legea care este în vigoare şi mai este o variantă ce ia în calcul emisile şi capacitatea cilindrică a autoturismului”, scrie Economica.net.

Ministrul susţine însă că varianta pe care autorităţile implicate o vor alege pentru a intra în dezbatere publică va conţine acele norme ce vor duce la protecţia mediului şi sunt în concordanţă cu legislaţia UE în domeniu.  

De altfel, ministrul a negat informația cum că taxa va fi plăttiă anual, aşa cum se zvoneşte în ultima perioadă. „Proiectul va fi gata până la adoptarea bugetului de stat, dar nu se va aproba nimic până nu va fi supus dezbaterii publice”, a mai declarat Plumb, care nu a dat alte detalii. 

Forma inițială a taxei auto, suspendată până la 31 decembrie 2012, a reintrat în vigoare de la 1 ianuarie, însă Guvernul are în vedere modificarea acesteia.

Conform legii, care are la bază principiul „poluatorul plăteşte”, taxa de poluare este plătită o singură dată atât pentru autovehiculele noi, cât şi second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România.