Radu Miruță (USR), ministrul Economiei, a declarat, joi, că a propus Adunării Generale a Acționarilor revocarea celor cinci membri ai Consiliului de Administrație din cadrul companiei Salrom. Miruță a spus că-și bazează decizia pe informații din interiorul ministerului și pe raportul Corpului de control care a evaluat situația de la Salina Praid. Ministrul a mai precizat că în cazul Praid au fost sesizate DNA și Ministerul Public.
„Am propus Adunării Generale a Acționarilor, care coordonează parte din activitatea Consiliului de Administrație, includerea pe ordinea de zi a revocării cu justă cauză a membrilor CA în temeiul articolului 137, aliniat 4, din Legea 31/90. (…)
Există informații din 2006 că urmează să se întâmple dezastrul de la Praid și care au fost desconsiderate. Aceste informații erau cunoscute de Salrom, de Apele Române, de Agenția Națională pentru Resurse Minerale și erau și în atribuția ministerului de a se asigura că ele vor fi utilizate”, a declarat Radu Miruță, într-o conferință de presă.
Ministrul a mai spus că suntem în fața „unei neputințe a statului, în care instituții cu atribuții specifice și-au pasat responsabilitatea până când natura n-a mai avut răbdare”.
„Având în vedere existența unui prejudiciu, cuantificarea acestuia urmează să fie măsurată exact”, a punctat Radu Miruță.
În opinia sa, vina e împărțită între Salrom, Apele Române, ANRM, probabil Conversmin și Ministerul Economiei: „Eu pot să decid ce se întâmplă la Salrom, iar despre Apele Române și ANRM decid ministerele corespunzătoare. Acolo există niște contracte betonate, încheiate recent, cu niște indicatori de performanță care sunt îndepliniți doar dacă te trezești dimineața și te uiți pe geam”.
Ministrul Economiei a mai afirmat că decizia de demitere a directorului general de la Salrom va fi atributul noului Consiliu de Administrație, în termen de 30 de zile.
Radu Miruță a mai afirmat că există varianta scoaterii apei și reutilizarea salinei, dar riscul de prăbușire e mare, iar costurile sunt de circa 45 de milioane de euro: „Există și un alt studiu care propune în faza incipientă exploatarea sării de pe latura cealaltă a muntelui și e de vreo opt ori mai ieftin. Dacă studiile finale vor menține aceste variante intermediare de studiu care mi-au fost aduse la cunoștință, aceasta va fi soluția continuare a exploatării din latura cealaltă a muntelui, practic începerea unei galerii noi”.