Nintendo va lansa o rețea de socializare, sperând să își revitalizeze afacerile

Publicat: 04 06. 2012, 17:00
Foto: androidcrib.com

Nintendo va lansa o rețea de socializare pentru noua sa consolă de jocuri Wii U, numită Miiverse. Astfel, compania japoneză încearcă să își ajungă din urmă rivalii, ca Sony, și speră să crească volumul vânzărilor într-o industrie asaltată de smartphone-uri și tablete.

Sony și Apple sunt deja lansate de ceva timp pe piața jocurilor on-line, astfel că analiștii sunt îngrijorați că Nintendo a sosit târziu pe piață și va avea mult de muncă pentru a concura cu celelalte două firme. Astfel, nu este clar dacă Nintendo, cel mai mare creator de console pentru jocuri, va reuși să facă profit cu noua inițaitivă de afaceri, relatează The Globe and Mail.

Consloa Wii U, prezentată prima dată acum un an, a fost privită cu răceală de către investitori, ingrijorați că nu va aduce profit într-o industrie în care iPad-urile și i-Phone-urile câștigă tot mai mult teren.

Adăugarea Miiverse-ului la consolă sugerează că Nintendo s-ar putea baza pe mediul on-line pentru a crește vânzările, în contextul în care compania a anunțat în aprilie primele pierderi de la înființare, în 1889, când făcea cărți de joc. De vină pentru pierderi sunt atât vânzările sub așteptări ale consolei 3DS, dar și asaltul smartphone-urilor și tabletelor pe piața jocurilor.