La doar o zi după controversele stârnite de modificările adoptate de Parlament la codul de procedură penală despre care opoziția a afirmat că sunt făcute în favoarea infractorilor, Guvernul aplică schema clasică și vine imediat și anunță un ajutor financiar pentru populație.
Marți, Lia Olguța Vasilescu a anunțat că are în vedere acordarea unei subvenții lunare în valoare de 2,250 de lei (500 euro) pentru firmele care angajează șomeri sau beneficiari de ajutoare sociale.
Ministrul Muncii a precizat că acest ajutor s-ar acorda pentru o perioadă de cinci ani.
„Ministerului Muncii merge de acum înainte pe o altă linie, aceea de a nu-i mai sprijini pe cei au capacitatea de muncă dar nu vor să o facă, motiv pentru care ne-am gândit ca să îi sprijinim pe toți cei din mediul de afaceri care vor să facă angajări în perioada următoare”, a argumentat Vasilescu, într-o conferință de presă.
Subvenții vor primi și firmele care angajează tineri absolvenți, indiferent de forma de învățământ, tineri greu angajabili, marginalizați, persoane cu handicap sau în prag de pensionare.
„Angajatorii vor putea oferi o sumă mult mai mare de bani decât cea acordată de stat”, a adăugat Vasilescu.