Olguța Vasilescu, despre sporuri: S-a luat decizia plafonării pe ordonator de credite la 30% (VIDEO)
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a explicat, marți, într-o conferință de presă, că s-a luat decizia plafonării sporurilor la 30% pe ordonator de credite.
”În multe cazuri depășeau salariile de bază. S-a luat decizia plafonării pe ordonator de credite la 30%. E o practică europeană.
Asta nu înseamnă că un angajat în spital la infecțioase poate să aibă spor de 30%, poate avea 80%, dar pe total ordonatorul trebuie să se conformeze.
Impactul legii salarizarii e de 42 miliarde lei.
Majorările salariale au început din 2017, care au generat cheltuieli salariale la 71 mld. în 2017 și la 81 mld. în 2018.
În 2017 s-au făcut majorări salariale în total de 22%, în unele cazuri mai mici, în altele și de 50%. Asta înseamnă 4% în net pe 2018.
Anul trecut au fost făcute mai multe majorări salariale, ceea ce a dus la creșterea bugetului cu 13 mld. lei.
Sigur că adevăratele creșteri sunt în 2019, mai ales pentru cei cu salarii mici”, a explicat Olguța Vasilescu.
Olguța Vasilescu, despre sporuri: S-a luat decizia plafonării pe ordonator de credite la 30%
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.