Panică pentru cei care plătesc cu cardul. Atac cibernetic fără precedent! Milioane de clienți sunt vizați
Edenred, lider mondial în soluții de plăți pentru angajaţi, a suferit un atac cu malware, la finalul săptămânii trecute.
România nu a fost ferită de acest incident. În acest sens, Edenred Romania a anunțat că a implementat imediat contramăsuri pentru a limita afectarea sistemelor, anunță economica.net.
„În acest moment se întâmpină greutăți în folosirea aplicațiilor pentru utilizatori. După o infecție malware, Edenred a implementat imediat contramăsuri pentru a limita afectarea sistemelor. Te anunțăm că plata cu soluțiile Edenred funcționează normal și că nu există dovezi că datele au fost accesate sau sustrase.
Acum depunem eforturi pentru a remedia situația cât mai rapid. Te rugăm să consulți website-ul www.edenred.ro/ro pentru informații în timp real. Dacă ești beneficiar și ai întrebări legate de aplicația mobilă, activare/sold/PIN card Ticket Restaurant, te rugăm să trimiți solicitările tale la adresa scard@edenred.com”, spun oficialii Edenred Romania.