Un proiect de lege publicat de Secretariatul General al Guvernului (SGG) prevede reduceri de posturi și scăderi de salarii în conducerile a trei instituții – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Schimbările vor intra în vigoare nu mai târziu de 1 ianuarie 2026. Inițiatorii proiectului spun că măsurile sunt necesare pentru eficientizarea activității celor trei autorități.
Potrivit proiectului de lege, conducerile executive ale ANRE, ASF și ANCOM trebuie să prezinte, până pe 30 septembrie 2025, o nouă organigramă care să prevadă o scădere de 10% a posturilor de specialitate și de 30% a posturilor din serviciile suport, informează Agerpres.
Tot până atunci, conducerile executive ale celor trei instituții trebuie să prezinte o grilă de salarizare care să prevadă o scădere de 30% a tuturor salariilor și/sau indemnizațiilor personalului cuprins în statele de funcțiuni la data de 1 iulie 2025.
Pentru membrii Comitetului de Reglementare din ANRE, pentru membrii Consiliului ASF, președintele și vicepreședinții ANCOM, nivelul salariului/ remunerației/indemnizației se va reduce cu 30% față de nivelul înregistrat în iulie 2025.