Premierul Emil Boc a declarat, luni, în Plenul Parlamentului, că proiectul de buget pe 2012 este unul care vizează continuarea lucrărilor de infrastructură. Acesta a precizat că, în 2010, România s-a situat pe primul loc în UE în privința ponderii investițiilor în PIB.
Premierul a atacat Guvernul Călin Popescu – Tăriceanu, susținând că dacă s-ar fi urmat politicile din acel an, atunci lucrările de infrastructură ar fi fost blocate.
„Obiectivul fundamental al bugetului este susținerea investițiilor. România este pe locul 1 în UE care are cea mai mare pondere a investițiilor publice în PIB în 2010. Pentru 2012 propunem continuarea și susținerea celor mai importante lucrări de investiții, a cărora finalizare se va realiza în anii următori. Vorbim de autostrăzi, pentru anul următor am asigurat resursele astfel încât să se finalizeze 434 de kilometri de autostradă și 1.800 de kilometri de drumuri naționale. Credeți că dacă urmam politicile din 2008 mai puteam să vorbim de finalizarea lucrărilor de infrastructură?„, a spus Boc.
Acesta a notat și principalele lucrările de infrastructură pe care se va concentra bugetul în anul 2012.
„În 2012 se vor lucra la următoarele proiecte prioritare: Nădlac – Arad, ocolitoarea Arad, Timișoara – Lugoj, Lugoj – Dumbrava, Dumbrava – Orăștie, Orăștie – Sibiu, Cernavodă – Medgidia, Medgidia – Constața, ocolitoarea Constanța, București – Ploiești„, a conchis premierul Emil Boc.
Vezi AICI ce a spus Emil Boc despre pensii și salarii în 2012.