Prețul petrolului Brent a scăzut sub 100 de dolari pentru prima dată în 8 luni
Prețul petrolului Brent a scăzut vineri cu 4,6%, la valoarea de sub 100 de dolari pe baril, pentru prima oară în aproape opt luni, scrie Bloomberg.
Petrolul Brent cu livrare în iulie a fost tranzacţionat vineri la 98,78 dolari pe baril, cel mai redus nivel din ultimele opt luni, declinul din acest an fiind de 8%.
Scăderea a fost determinată publicarea datelor privind creşterea ratelor şomajului în SUA şi Europa, care ar putea provoca scăderea cererii de carburanţi, dar și de o încetinire a economiei chineze.
Şomajul din Statele Unite a urcat în luna mai pentru prima dată în aproape un an, de la 8,1% în aprilie la 8,2%, după o perioadă de declin puternic, în care a coborât de la 9,1% în august.
Cotaţia petrolului destinat pieţei americane este în coborâre cu 2,94 dolari, sau 3,4%, la 83,59 dolari pe baril, după ce a atins 82,56 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins în timpul unei şedinţe după 7 octombrie.