Privatizarea CFR Marfă: Investitorii care s-au precalificat pentru etapa următoare a procesului

Publicat: 23 05. 2013, 23:22

Compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român şi asocierea Transferoviar Grup şi Donau-Finanz Austria, singurii investitori care au depus documentaţia pentru privatizarea CFR Marfă, s-au precalificat pentru etapa următoare a procesului. Pentru etapa de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, ofertele potenţialilor cumpărători înscrişi pe „lista scurtă” vor fi depuse la sediul ministerului, în plic sigilat, până în data de 5 iunie, ora 16:00.

În această a doua încercare de privatizare a CFR Marfă, interesate de preluarea companiei au fost trei firme: SC GRUP FEROVIAR ROMAN SA, OMNITRAX INC şi Asocierea SC TRANSFEROVIAR GRUP SA şi DONAU – FINANZ GMBH. Adică aceleaşi trei care s-au înscris în etapa de precalificare de săptămâna trecută.

OmniTRAX, este reprezentată de Philip Bloom. Bloom este un om de afaceri american, cu un trecut dubios și o condamnare la activ în SUA pentru mituire, spălare de bani și fraudă. În 2007 a fost condamnat la patru ani de închisoare și la plata unor despăgubiri de 3,6 milioane de dolari.

Un alt ofertant este asocierea Transferoviar Grup/ Donau-Finanz din Austria. Nici în cazul Transferoviar Grup lucrurile nu sunt foarte clare. Potrivit datelor publicate de în presă, în 2011, Transferoviar Grup a avut o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, un profit de 3 milioane de euro și o cotă de piață de sub 3%. Cum una din condițiile impuse la privatizarea CFR Marfă a fost aceea a cifrei de afaceri mai mari de 30 de milioane de euro, participarea corectă a Transferoviar Grup la licitație poate fi pusă sub semnul întrebării, la fel ca și prezența OmniTRAX.

Cea de-a treia companie înscrisă în lista pentru CFR Marfă, Grup Feroviar Român, este controlată de Gruia Stoica. GFR este deja parteneră cu CFR Marfă în compania Rolling Stock Company, o asociere parafată în 2007.  Conform acordului, CFR Marfă venea cu 5700 de vagoane de marfă și 700 de locomotive, iar GFR trebuia să asigure repararea vagoanelor.