Radu Soviani, despre explozia prețurilor RCA: „Principalul vinovat este ASF care a permis unor companii infractoare să emită polițe de asigurare” (VIDEO)
Jurnalistul Radu Soviani a lansat acuzații grave la adresa ASF în contextul în care a explodat din nou prețul asigurărilor RCA. Acesta a precizat miercuri în emisunea News Pass, moderată de Laura Chiriac că ASF este complice la fraudă și la cartel, după ce a refuzat să ia măsuri concrete împotriva unor companii despre care știa despre problemele financiare:
„Prețul asigurărilor RCA s-a dublat, iar creșterea aceasta de 35% anunțată asigură o triplare a prețurilor asigurărilor RCA în doi ani. Ce a generat această triplare a prețurilor? Categoric, principalul vinovat este ASF care a permis unor companii infractoare cum este City Insurance să emită polițe de asigurare știind cel puțin cu nouă luni înainte de a-i ridica licența că venea cu extrase de cont falsificate prin care City Insurance pretindea că este societatea de asigurări. Mergem mai departe și la Euroins. A fost unul dintre beneficiarii pieței anticoncurențiale de asigurări care a dublat sau chiar triplat prețul RCA peste noapte, pe motiv de City Insurance. Nu are nicio legătură City Insurance cu dublarea sau triplarea pentru că acele scumpiri s-au întâmplat peste noapte, imediat după interzicerea activității City Insurance, nu au legătură cu daunalitatea pe care ar trebui să o calculeze ASF. Arată că această creștere stelară s-a întâmplat neconcurențial pentru că daunele materiale au scăzut”.
În ceea ce privește Euroins, Radu Soviani a precizat că ASF știa de ani de zile că există probleme privind solvabilitatea:
„Euroins este unul dintre beneficiari. Faptul că ASF doarme și la Euroins de ani întregi în ceea ce privește respectarea condițiilor de solvabilitate pe de o parte, iar pe de altă parte să nu plătești zeci de mii de dosare în instanță asta conduce cu complicitatea ASF la scumpirea polițelor RCA. Până la urmă Euroins tot va plăti iar daunele sau penalitățile care se adună pot să ajungă până la 70%. Daunalitatea este umflată artificial de către ASF care în loc să facă supraveghere face orice altceva.
Euroins prin cea mai recentă decizie prin care și-a cedat contractele de reasigurări în Bulgaria nu face decât să externalizeze primele stelare, duble sau triple către societăți din Bulgaria, adică sifonarea banilor asiguraților, în timp ce ASF mă pune pe mine să plătesc dublu sau triplu. ASF este cauza aici. Conducerea ASF trebuie demisă de către Parlament, trebuie identificat gradul de vinovăție în ceea ce privește City Insurance, în ceea ce privește Euroins”.