România codașă la rezervele de produse petroliere: CE anunță sancțiuni de anul viitor
Executivul a decis, miercuri, prin ordonanță constituirea unor stocuri minime de produse petroliere și țiței până la finalul acestui an, în concordanță cu obligațiile asumate de România în vederea aderării la Uniunea Europeană, într-un efort de a evita declanșării procedurii de infrigement de Comisia Europeană, potrivit Mediafax.
Decizia guvernului este urmarea acordului cu UE prin care este prevăzută obligația statelor membre de a constitui stocuri minime de produse petroliere. România face astfel eforturi să compeseze pâna la 31 decembrie 2011 stocurile restante din 2009.
Deși România s-a obligat încă din periaoda jnegocierilor de aderare la UE să constituie aceste rezerve, statul român a beneficiat de o periaodă de tranziție, care însă se încheie la 31 decembrie anul acesta.
Ordonanța explică nerealizarea stocurilor pe 2009 prin faptul că Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS) nu a avut fonduri proprii suficiente şi nu a primit sumele necesare de la bugetul de stat.
Drept urmare, Oil Supply Group, structură din UE care monitorizează stocurile de petrol ale statelor comunitare, a informat autorităţile de la Bucureşti că, deşi România „se află în prezent în situaţie de infringement”, Comisia Europeană „nu va declanşa această procedură până la finele perioadei de tranziţie, respectiv 31 decembrie 2011”.
Până la 31 decembrie România trebuie să constituie stocuri minime de produse petroliere de 1,2 milioane de tone, dintre care 775.710 tone de motorină, 282.353 tone de benzină, 86.670 tone de păcură şi 55.823 tone de carburant pentru aviaţie.