România „grânarul Europei”, un vis îndepărtat. Avem pământ și climă bune, dar… nu avem îngrășăminte. Cât ne poate costa incoerența statului
România, adesea prezentată ca un potențial „grânar al Europei”, se confruntă cu o problemă strategică majoră: lipsa îngrășămintelor esențiale. Iar Azomureș, principala sursă internă de îngrășăminte, a fost lăsată să intre în criză.
Colaps în agricultură. Fermierii rămân fără îngrășăminte
Agricultura românească riscă să intre într-un sezon dificil, din cauza lipsei îngrășămintelor esențiale pentru culturile agricole. Fermierii, care își planifică deciziile cu luni înainte de recoltă, se confruntă acum cu incertitudinea aprovizionării, în timp ce prețurile pot crește brusc și neașteptat.
Predictibilitatea este cheia pentru agricultura de succes. Alegerea culturilor, calculul costurilor și estimarea producției depind de accesul la îngrășăminte. În contextul unei piețe volatile, deciziile luate la începutul sezonului devin riscante.
Pe scurt, plantele agricole nu cresc la fel fără fertilizare adecvată, iar îngrășămintele sunt pentru agricultură ceea ce combustibilul este pentru transport — un input fără de care randamentele scad semnificativ.
Azomureș, lăsat să intre în criză
Există doar câteva capacități de producție de îngrășăminte în România, iar cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România, Azomureș, a declanșat procedura de concedieri colective și a anunțat conservarea platformei industriale de la Târgu Mureș, după mai bine de un an de negocieri nefinalizate cu compania de stat Romgaz privind aprovizionarea cu gaze naturale, principala materie primă pentru producția de îngrășăminte.
Iar în condițiile în care industria locală se confruntă cu opriri ale producției sau capacitate redusă, importurile devin singura sursă de îngrășăminte, dar acestea pot fi scumpe și volatile în perioade de criză.
Problema gazelor naturale — un factor decisiv
Prețurile mari ale gazelor naturale în Europa rămân un obstacol major pentru producția internă de îngrășăminte. Azomureș și alte capacități similare au fost afectate deja în ultimii ani de costurile de achiziție pentru gazul necesar producerii de amoniac și alte substanțe de bază.
În acest context, întrebarea nu este dacă statul își permite să investească în Azomureș. Oare își permite să nu o facă? Nu poți grânarul Europei, dacă depozitele de îngrășăminte sunt goale.