Contraperformanță istorică: România a importat mai mult gaz rusesc din Ungaria decât pe ruta ucraineană
În martie, România a reușit contraperformanța de a importa peste 65% din gazul de import din Ungaria. Este pentru prima dată când importul de gaze dintr-o lună pe ruta maghiară îl depășește pe cel de pe ruta ucraineană, informează profit.ro.
Asta deși, după cum a susținut chiar ministrului Economiei, Niculae Bădălău, România este producător de gaze, “unicul din UE”.
Din Ungaria, România a importat 1,24 TWh, în timp ce pe ruta ucraineană a fost doar 0,66 TWh.
Situația din luna aprilie a fost una și mai surprinzătoare: prin cele două puncte de la granița cu Ucraina, tranzitul a fost practic zero începând cu 1 aprilie, în timp ce prin punctul de la Csanadpalota (de la granița cu Ungaria) au intrat zilnic în țară în medie peste 40 MWh de gaz.
Cu alte cuvinte, potrivit datelor Rețelei Europene a Operatorior de Sistem ENSOG, în luna martie, aproape 100% din gazul importat de România a provenit din Ungaria.