România și Ungaria au ajuns la egalitate, fiind statele cu cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană. Rata anuală a inflaţiei la nivelul blocului comunitar a scăzut în luna februarie, la 2,7%, de la 2,8% în ianuarie.
Datele Eurostat arată că România se numără printre ţările cu cea mai ridicată inflaţie din UE, cu un avans anual al preţurilor de 5,2%. Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Franţa (0,9%), Irlanda (1,4%) şi Finlanda (1,5%).
La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost Ungaria (5,7%) și România (5,2%). Cauzele sunt diferite, însă. În vreme ce Ungaria este condusă de un regim autocratic, al lui Viktor Orban, situația din România se datorează politicilor greșite ale guvernării actuale.
Comparativ cu situaţia din ianuarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 14 state membre, inclusiv în România de la 5,3%, până la 5,2% Datele mai arată că în șase țări situația s-a stabilizat, iar în alte şapte state membre, rata inflației a crescut.
În zona euro, rata anuală a inflaţiei a înregistrat o scădere peste aşteptări, după patru luni consecutive de creştere. Ritmul de creştere a preţurilor s-a redus de la 2,5% în luna ianuarie, până la 2,3% în luna februarie. Eurostat a anunțat, inițial, o inflaţie de 2,4% în februarie. Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,66 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool şi ţigări (0,52%).
Preţurile la energie au crescut cu doar 0,2% în ritm anual în februarie, după un avans de 1,9% în ianuarie.
În România, Institutul Naţional de Statistică (INS) a transmis că rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna februarie 2025, până la 5,02%, de la 4,95% în ianuarie. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,54%, cele nealimentare cu 4,79%, iar serviciile cu 6,42%.
„Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2025, comparativ cu luna ianuarie 2025, a fost 100,88%. Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 1,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024 a fost 5,0%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) faţă de precedentele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) a fost 5,2%”, a arătat INS într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna februarie 2025 raportat la luna precedentă a fost 100,69%. Rata anuală a inflaţiei în februarie 2025 comparativ cu luna februarie 2024, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), a fost 5,2%.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 3,8%, de la 3,5% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025. Banca Centrală anticipează că aceasta va ajunge la 3,1% la sfârşitul lui 2026.