Rusia va acorda un ajutor de 10 milioane de euro Uniunii Europene
Președintele rus, Dmitri Medvedev este optimist în privința viitorului zonei euro și consideră că țările cu monedă unică vor depăși criza financiară care durează de mai bine de doi ani, relatează The Moscow Times.
Mai mult, joi, Medvedev a anunțat că Rusia va acorda un ajutor de 10 milioane de euro Uniunii, prin intermediul Fondului Monetar Internațional.
Decizia Rusiei a fost anunțată de Medvedev în urma discuțiilor de joi pe care președintele rus le-a avut la Bruxelles cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
”Situația este una deosebit de grea…și sperăm că partenerii noștri vor putea trece peste problemele apărute până acum” a spus Medvedev. ”Avem încredere în acest lucru și avem și un interes.”
„Vom continua să furnizăm asistenţă şi suntem pregătiţi să investim toate mijloacele financiare pentru susţinerea economiei europene şi a zonei euro”, a mai menționat Medvedev.
Rusia este cel mai important partener comercial al Uniunii Europene, tranzacțiile între cele două părți însumând 286 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului.
În cursul discuțiilor de joi, reprezentanții Rusiei și ai Uniunii Europene au tratat și problema circulației fără viză în Rusia, precum și chestiuni legate de securitatea doscumentelor și de măsuri împotriva imigrației ilegale.