Sanofi-Aventis, creştere a exportului de medicamente fabricate în România

Publicat: 06 05. 2011, 16:39
Foto: ghidcabinet.ro

Producătorul de medicamente Zentive, parte a companiei Sanofi-Aventis România, vrea să majoreze exporturile de medicamente fabricate în România cu 750% până în 2015, conform Mediafax.

Compania a reluat această activitate după o pauză de cinci ani. Ca urmare a acestei decizii producția va crește cu circa 30%.

„Acum cinci ani, era vorba de exporturi ale producţiei locale. Acum, transferăm din diverse site-uri pentru a fi fabricate în România. Unitatea de producţie din ţară a reuşit în scurt timp să îşi crească flexibilitatea şi adaptabilitatea la serii de produse mici sau medii. În plus, este mai profitabil să producem în Bucureşti decât cu alţi parteneri din Europa şi Asia”, a declarat Dan Ivan, country managerul companiei.

Sanofi-Aventis estimează câștiguri de circa 2-3 milioane de euro în 2011, din exportul a 5-6 produse în Germania și Marea Britanie.

Ivan a mai precizat că Zentiva și-a redus costurile cu 40% în 2010, prin disponibilizara a 84 de angajați, renegociarea contractelor cu furnizorii precum și prin eficientizarea consumului de energie din unitatea de producție.