Sărăcia din sudul și estul României, pusă de Olguța Vasilescu pe seama multinaționalelor și nu pe cea a lipsei de infrastructură: "Şi-au deschis fabrici în vest, mai aproape de autostrăzile UE"
Explicație halucinantă a ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, privind șomajul ridicat și lipsa locurilor de muncă din nord-estul și sudul României. Lidera PSD-istă susține că multinaționalele sunt de vină că s-au dus aproape de autostrăzile Uniunii Europene în vestul țării și nicidecum pe autorități pentru că nu au făcut nimic să dezvolte infrastructura din țară pentru a atrage investitori.
"Ce am mai constatat în momentul în care ne-am uitat pe datele statistice: sunt judeţe cu zero la sută şomaj, în special cele care se află pe graniţa de vest a României, din cauza faptului că cele mai multe firme care au venit în România, multinaţionale, multe dintre ele având parte şi de un ajutor de stat, s-au aşezat acolo unde era mai simplu să-şi transporte marfa în UE, adică mai aproape de reţeaua de autostrăzi a UE. În schimb, sunt foarte multe judeţe din Romania, unde şomajul este peste 5%, mă refer la partea de est, zona Moldovei şi câteva judeţe din sudul Romaniei", a spus Olguța Vasilescu, conform economica.net.
Ce a uitat însă să menționeze ministrul este că investitorii străini au cerut în numeroase rânduri guvernanţilor să îmbunătăţească infrastructura rutieră. În plus, cetățenii din estul țării au protestat în repetate rânduri cerând realizarea autostrăzii Iași-Târgu Mureș, dar proiectul se amâna de mai bine de doi ani.