Șefii ELECTRICA SA vor să își aprobe benficii financiare fără precedent: Polițe de risc și compensații de plecare uriașe
Șefii companiei Electrica SA vor să își aprobe benficii financiare uriașe.
Managerii și administratorii companiei controlate de Ministerul Energiei vor să-și asigure polițe de asigurare mărite de la 10 milioane de euro pentru întreg boardul (cum e în prezent) la 10 milioane de euro pentru fiecare persoană și pentru fiecare decizie (eveniment), scrie g4media.
BOMBĂ MONDENĂ! MĂDĂLINA GHENEA, PE FELIE CU CELEBRUL MILIONAR! I-A PUS MÂNA PE… (GALERIE FOTO)
De asemenea, aceștia vor să își mai asigure și compensații de plecare fără precedent. Pentru plecarea din companie, prima s-ar ridica la 70.000 de euro.
Și asta nu e tot. Membrii conducerii electrica SA vor să elimine din actul constitutiv al societății și limitarea numărului de ședințe plătite. Până acum erau, anual, plătite 12 în cazul Consiliului de Administrație și la 6 ședințe pentru fiecare comitet în parte.
CUTREMUR MONDEN! IULIA VÂNTUR, ÎN STARE GRAVĂ! SALMAN KHAN A FĂCUT ANUNȚUL ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)
Potrivit sursei citate, beneficiarii acestor indemnizații de nababi sunt: Valentin Radu, Gicu Iorga, Bogdan Iliescu, Ramona Ungur, Dragoș Andrei, Niculae Havrileț și Radu Florescu (membrii Consiliului de Administrație), și Georgeta Corina Popescu, Mihai Darie, Livioara Șujdea, Anamaria Acristini, Cătălina Popa, Bibiana Constantin și Mircea Modran (directorii executivi).