Sistemul online la ajutor de minimis nu va mai funcţiona pe principiul "primul venit, primul servit"

Publicat: 30 10. 2013, 23:07

Noul sistem pentru accesarea ajutorului financiar de minimis de către întreprinderile mici şi mijlocii nu va mai funcţiona pe principiul „primul venit, primul servit”. Astfel, au fost introduse punctaje pentru proiectele care vor fi plătite pe schema de minimis. Punctajul va fi acordat automat de sistem, iar microintreprinderile din industria prelucrătoare rurală vor fi punctate maxim, a anunţat ministrul delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini. Noul sistem online de acordare a ajutorului a fost aprobat de Guvern, plăţile urmând să fie efectuate în 2014.

„Aşadar, am introdus, conform strategiei de guvernare, punctaje pentru proiectele care vor fi plătite pe schema de minimis. În principal, punctajele sunt date pentru IMM-uri care operează în domeniul industriei prelucrătoare in industrie fiind punctajul maxim, după care învăţământ-cercetare şi celelalte servicii – pe locul al treilea în grila de punctaj”, a declarat ministrul Maria Grapini.

Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a mai precizat că grila de punctaj ia în calcul şi amplasamentul IMM-ului,  şi anume dacă acesta se află în mediul rural sau urban. Astfel, întreprinderile din mediul rural vor primi punctaj superior. Mai mult, micro-întreprinderile vor primi punctaje mai mari, întreprinderile mici, punctaj inferior, iar cele mijlocii unul şi mai mic.

„Vechea HG prevedea şi plan de investiţii, şi un studiu tehnico-economic. Acum am comasat cele două si este doar un plan de investiţii MUSCA Prin această schemă de minimis se dă şansa şi firmelor care erau în suspendare temporară să poată să acceseze, cu condiţia să fie de cel puţin un an de zile în funcţiune, iar codul CAEN pentru care se acordă ajutorul de minimis să fi fost înregistrat cu minim trei luni înainte”, a spus Grapini.